Mihail Kogălniceanu şi Unirea din 1859
Astăzi, se vorbeşte mult de Unirea Basarabiei cu România. Când aud, unora li se înfierbântă frunţile şi leşină, alţii nu pot dormi ceasuri întregi după miezul nopţii.
Unii se arată băţoşi că numai ei ţin la ideea Unirii, iar altora nu le pasă de biata Moldovioară. Unii se tem de Unire ca dracul de tămâie, iar pe alţii îi apucă sughiţul şi nu pot trăi fără ea. Şi unii, şi alţii nu au dreptate. Ideea Unirii, ideea de întregire a neamului nostru e veche, ea a fost grija de fiecare zi a strămoşilor noştri, căci altfel nu mai existam ca popor până în ziua de azi. Această idee a fost în atenţia fiecărui trăitor de pe acest pământ românesc, ea a fost idealul naţional al poporului. Azi ne-a împânzit pecinginea rusească şi Moldova e ameninţată de pieire. Pecinginea ne mănâncă pe dinăuntru şi pe dinafară. Deci, ea trebuie lecuită. Putem scăpa de „această râie”, vorba lui Alexandru Lăpuşneanul, numai prin unirea tuturor românilor.mai multe : aici